E internata la urgente. Are arsuri de gradul IV pe 90% din corp, respira greu, foarte rar si convulsiv, are pulsul slab si o rana adanca in piept. Semnele vitale sunt slabe…
-cine e? o intreaba doctorii pe asistenta.
-Nu stim. A fost adusa aici de un barbat si o domnisoara care plangea speriata. Domnul a refuzat sa vorbeasca si a plecat. Domnisoara e in hol , ingenunchiata in fata usii asteptand vesti. E in stare de soc , nu poate sa ne spuna ce s-a intamplat cu exactitate.
-Nu se mai poate face nimic, e tarziu… ; afirma doctorul , dand din cap dezamagit.
Domnisoara din hol are privirea pierduta , uneori plange , alteori zambeste , incercand sa-si pastreze luciditatea si sa mascheze disperarea.
- E a dumneavoastra? intreaba asistenta, apropiindu-se de ea.
Tacu.
- E a domnului cu care ati venit? insista aceasta , incercand sa dezlege misterul.
O clipa ridica privirea din pamant … intrebarea despre el , trezind-o parca din visare…apoi, oftand , inchise ochii si se sprijini de perete cu genunchii stransi la piept.
- …doamna , e a dumneavoastra si-a domnului?!? intreba iarasi asistenta , pe un ton mai dur de-aceasta data, incercand parca sa o reconecteze in prezent.
-…nu stiu…reusi sa afirme tanara la finalul unui suspin adanc.
Ochii i se umplura de lacrimi si tremura. Cateva cadre medicale au incercat sa o ridice din fata usii si sa-i administreze un calmant. Tanara refuza si adoptant o atitudine cat se poate de normala, reveni in hol; plimbandu-se haotic , asteptand un raspuns.
-Nu se mai poate face nimic, ne pare rau, i-au spus medicul si asistenta , iesind din sala de operatie. E prea tarziu.
Zambind ca un nebun in fata pericolului , aceasta le multumi pentru tot. Nu parea afectata, isi stapanea vitejeste durerea. Ceru totusi sa poata intra cateva momente , sa fie lasata s-o vada. Nu i se permise inca si a ramas lipita de peretele de la intrare, cu fata scaldata in lacrimi.
-TE ROG SA VII! apoi a inchis telefonul.
O ora mai tarziu , misteriosul domn isi face aparitia l. Ezita sa se apropie prea mult unul de altul si evitau sa-si vorbeasca.
- O lasi sa moara? i-a spus ea cu glasul stins.
-… ce pot sa fac eu?!
-… spune-mi ce ar trebui sa fac sa o salvez ?! Daca sta in puterea mea, fac orice! ii striga ea cu disperare
-… e tarziu acum…
Ochii ei se umezira dar, isi stapanea cu incapatanare lacrimile, fortandu-se sa nu clipeasca iar el isi musca buzele nervos. Nu se priveau in ochi. Se cautau pe furis din priviri si tresareau vizibil stanjeniti , cand acestea se intalneau.
Au intrat in salon s-o vada; zacea inconstienta pe patul de spital.
Tanarul domn, facu cativa pasi inapoi, profund marcat de imaginea dureroasa.
-Stai , te rog…il ruga cu glas stins , domnisoara. Ramai putin cu mine… si mie mi-e teama , mi-e greu… ma doare…
-E a ta?! ii spuse el taios , parca reprosandu-i.
- …nu stiu , e a noastra?!
- …nu stiu! i-a spus el , vrand parca sa ascunda un adevar dureros pentru amandoi. Daca nu e a ta , de ce cauti atatea raspunsuri la intrebari fara rost?!
- O lasi sa moara , spune-mi?!
-acum , da! Nu mai depinde de mine…
- Depinde de noi? de mine ? cu ce-am gresit?!
-N-ai gresit cu nimic . Nu ai gresit numai tu. Hai , du-te acasa , eu ma duc.
-..o lasi asa? nu te doare? nu-ti pasa?
- … intelege , nu se mai poate face nimic! Indiferent daca e doar a mea , daca e doar a ta….sau daca e a noastra…o sa moara!
- Cum s-a ajuns aici? si de ce ??ii striga ea , cuprinsa de durere si disperare.
- …am fost amandoi prezenti…nu stiu, tu stii?
-…NU…nu inteleg nimic din tot ce e…din tot ce mi se-ntampla…imi pare un cosmar…si ma ucide durerea din suflet.
-…pleaca de-aici si uita. Ia-ti viata de la capat si traieste-o dupa bunul plac. O sa fie bine…
-…se chinuie…are arsuri de gradul IV , rana din piept n-a incetat sa-i sangereze , abia mai respira …
-…O SA MOARA!
- Eu nu vreau sa moara!!! izbucni in plans , prabusindu-se in genunchi la picioarele lui. Nu vreau sa moara ….e o parte din mine…e a mea…o simt acum…si nu vreau sa o pierd… ma doare…ma doare si ma mustra constiinta ca n-am avut grija de ea la timp…cearta-ma , te las sa ma invinovatesti, sa ma urasti , sa te razbuni…DAR n-am stiut ca exista!!!!
- Nici eu n-am stiut la timp. Nici eu n-am stiut sa am grija de ea. Accepta realitatea . Poate e mai bine sa moara. Nu poate trai cu un handicap …
- Ba poate!!! O sa am grija de ea indiferent cum ar fi…nu vreau sa moara…
- Doar Dumnezeu stie ce va fi…
-Renunti? De ce nu lupti cu mine???
-Cum poti sa lupti acum?
-Sa sper…sa ma rog…
- Nu crezi ca e dovada de egoism? Sa traiasca cu handicap o viata , doar pentru tine? Oare ea vrea?
-Nu stiu…stiu doar ca ma doare lipsa ta ….stiu ca-mi doresc sa fie bine…
- DAR E TARZIU!
-Nu vreau sa moara ,,,
-preferi sa se chinuie?
- nu…
El, pleca vizibil ranit , doborat de ganduri . Ea a ramas plangand, privind cu regret Iin urma lui.
- E arsa , ranita , fara speranta…dar e a noastra …a mea…a ta …a noastra! De unde putere sa mergi mai departe?! Eu nu-mi gasesc puterea!! …ingana ea, ca pentru sine..dupa ce usa s-a inchis in urma lui.
-Doamna , domnul doctor e decis sa intrerupa aparatele ce-o mai sustin in viata. Asteptam acordul dumneavoastra!
-Nu!!! Nu mi-o lua…nu acum…inca nu….
-va mentionez ca nu se mai poate face nimic… aparatele ii prelungesc agonia…
-Inca nu sunt pregatita…
-asteptam acordul dumneavoastra…
Cand asistenta a inchis usa, lasandu-le singure… fara vlaga, tremurand , cauta haotic telefonul prin geanta si ii scrie lui un mesaj …”DE CE LASI IUBIREA SA MOARA??!!!”
